Asociaţia Împotriva Crimei Organizate şi Consiliere Antidrog A.C.O.C.A., vă oferă şansa să o sprijiniţi în derularea programelor şi acţiunilor la nivelul tuturor judeţelor, programe specifice informării şi prevenirii criminalităţii de orice natură, în special a traficului şi consumului de droguri în şcoli şi societate, a traficului de fiinţe umane, a violenţei juvenile, dar şi alte programe care pot adera la o faptă penală. Programele au drept scop organizarea de conferinţe, consiliere psihologiă, oferirea de servicii psiho-sociale victimelor care au suferit diferite forme de abuz, atât victimelor abuzului în familie (mamă – copil), victimelor abuzului sexual, cât şi victimelor traficului de fiinţe umane. Programele vizează probleme legate de informarea şi documentarea fenomenului ce reprezintă pericolul consumului de droguri, alcool şi a altor substanţe nocive şi distructive pentru organismul uman, funcţionarea unor asezăminte private specializate în consilierea, reabilitarea şi resocializarea dependenţilor de droguri ori altor dependenţe.
Pentru cei care doresc să devină membrii sau vor să facă voluntariat, au posibilitatea să se înscrie la asociaţia noastră.
În urma unui interviu individual, solicitanţii primesc în cel mai scurt timp un răspuns dacă au acceptul dat de către Consiliul Director.
Pentru aderare la calitatea de membru aveţi nevoie de următoarele documente:
– Cererea de înscriere completată şi semnată + 1 foto 4/5 office.
– Regulamentul semnat.
– C.V – model Europass
– Copie C.I. în clar.
– Copie diplomă de studii.
– Cazier judiciar în original.
– Aviz Psihologic – de menționat ( apt psihologic pentru desfăşurarea activităţilor de voluntariat în cadrul A.C.O.C.A. ).
– Aviz medical de la medicul de familie – de menționat ( apt clinic şi fizic pentru desfăşurarea activităţilor de voluntariat în cadrul A.C.O.C.A. ).
– Declarație de consimțământ privind acordul pentru prelucrarea datelor cu caracter personal.
Regulamentul, cererea de înscriere și declarația de consimțământ le puteţi descărca de aici.
REGULAMENT CERERE DE ÎNSCRIERE DECLARATIE DE CONSIMTAMANT ANEXE 1 SI 2