DIICOT-Hunedoara. Trafic de droguri.

DIICOT-Hunedoara. Trafic de droguri. Arestare preventivă.

Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT), împreună cu polițiști de la Serviciul de Combatere a Criminalității Organizate Hunedoara, au prins în flagrant doi traficanți de droguri de risc care transportau cu un autoturism de lux, în prezența unui minor, cantitatea de aproximativ două kilograme de cannabis.

Autoturismul înmatriculat în Irlanda a fost oprit în trafic la intrarea în municipiul Deva, sensul dinspre Arad, în noaptea de 29 spre 30 iunie, ora 2:30. Cu prilejul percheziționării autoturismului a fost depistată, disimulată, cantitatea de aproximativ două kilograme de cannabis, ambalată în patru pachete.
Procurorii DIICOT au dispus reținerea pentru 24 de ore a inculpatului C.G., în vârstă de 40 de ani, față de care există suspiciunea rezonabilă că a comis infracțiunile de trafic de droguri de risc și introducere în țară a drogurilor de risc, față de cealaltă persoană majoră fiind dispusă măsura preventivă a controlului judiciar, pentru aceleași acuzații. Ambii sunt acuzați și de comiterea infracțiunii de deținere de droguri de risc fără drept pentru consum propriu.

La solicitarea DIICOT adresată Tribunalului Hunedoara, în data de 1 iulie a.c., inculpatul C.G. a fost arestat preventiv pentru 30 de zile.

Facem precizarea că, pe întreg parcursul procesului penal, suspecții și inculpații beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

sursa: www.diicot.ro