Doi din cei trei bihoreni reţinuti

Doi din cei trei bihoreni reţinuti pentru evaziune de peste 6 milioane lei şi 600.000 euro, arestaţi

Două din cele trei persoane din Bihor suspectate de evaziune fiscală cu un prejudiciu de peste şase milioane lei şi 600.000 de euro au fost arestate preventiv, unul dintre suspecţi, Cosmin Bonica, fost consilier local, fugind din clădirea Tribunalului înainte de pronunţarea deciziei instanţei

Doi din cei trei bihoreni reţinuti pentru evaziune de peste 6 milioane lei şi 600.000 euro, arestaţi

Tribunalul Bihor a decis, miercuri seară, arestarea preventivă pentru 30 de zile a lui Cosmin Bonica, fost consilier local PDL în comuna Sânmartin, şi a lui Dan Fechete, patronul unei firme de construcţii.

Cosmin Bonica a stat în sala de judecată, iar Daniel Fechete s-a plimbat pe coridoarele instituţiei, având dreptul să facă acest lucru, deoarece atât ordonanţa de reţinere emisă pe numele său, cât şi cea dată pentru Cosmin Bonica expiraseră în timpul şedinţei de judecată, iar până la pronunţarea verdictului ambii erau liberi.

Cu două minute înainte de venirea judecătorului, Bonica, însoţit de avocatul său, Şerban Cighir, a ieşit din sala de judecată şi a coborât scările până la parter, de unde s-a întors doar avocatul. Unul dintre poliţiştii prezenţi la şedinţa de judecată a pornit după Bonica şi l-a ajuns din urmă chiar lângă poarta Tribunalului, unde a încercat să-l convingă să se întoarcă, dar Bonica a fugit spre o maşină cu care a plecat.

Procurorul de caz, Mihaela Bulzan de la Parchetul Bihor a spus că Bonica a susţinut că este stresat de prezenţa ziariştilor şi că nu vrea să fie filmat.

După prunonţarea verdictului, Fechete a fost urcat în duba Poliţiei Bihor şi dus înapoi în arest, iar ulterior şi Bonica s-a prezentat singur în arest.

Avocaţii celor doi oameni de afaceri au anunţat că vor contesta la Curtea de Apel Oradea decizia de arestare dispusă de Tribunalul Bihor.

„Cei doi şi-au arătat disponibilitatea să colaboreze cu anchetatorii pentru aflarea adevărului, să repare prejudiciul stabilit printr-o expertiză de specialitate. Sunt la prima abatere, au familii, afaceri solide”, a declarat avocatul Dan Todoran, apărătorul lui Daniel Fechete.

În ceea cel priveşte pe Ioan Cozac, cel de-al treilea suspect în acest dosar, acesta va fi cercetat în libertate.

Marţi seară, procurorii Parchetului Bihor i-au reţinut pentru 24 de ore pe omul de afaceri Dan Fechete, fostul consilier local PDL Cosmin Bonica, în prezent membru PNL şi administrator al unei societăţi comerciale, şi pe administratorul altor societăţi, Ioan Cozac.

Cosmin Bonica, fost consilier local PDL în comuna Sânmartin, este de şase ani membru al PNL şi administrator al unei societăţi, el câştigând în ultimii ani numeroase contracte pentru reabilitări de drumuri, de cămine culturale şi pentru introducerea sau extinderea unor reţele de apă şi canalizare.

Dan Fechete, care deţine împreună cu un asociat o firmă de construcţii, a contractat, la mijlocul anilor 2000, lucrările de construcţie la Orăşelul Copiilor, la Bazinul Olimpic şi apoi cele pentru modernizarea şi extinderea Grădinii Zoologice din Oradea, dar şi numeroase lucrări de apă, canalizare, construire de poduri şi consolidări de baraje.

Potrivit unui comunicat al Parchetului Bihor, în perioada 2011 – decembrie 2013 firma lui Bonica ar fi înregistrat în evidenţele contabile facturi fictive provenind de la alte două societăţi, ambele fără activitate, administrate de orădeanul Ioan Cozac. Iniţial, facturile au fost emise către firma lui Bonica, iar ulterior, din 2012, au fost „plimbate” întâi printr-o societate intermediară, administrată tot de Cosmin Bonica, potrivit comunicatului citat.

Aceeaşi sursă arăta că circuitul facturilor avea un dublu rol, fiind folosite de Bonica pentru a-şi diminua TVA şi impozitul pe profit datorat statului, dar şi pentru a majora devizele unor lucrări publice pe care le avea de executat.

Anchetatorii au găsit mai multe facturi emise de o firmă către societatea deţinută de Bonica, inserate în situaţiile de lucrări prezentate spre decontare primăriilor comunelor bihorene Holod, Lăzăreni şi Avram Iancu, cu care cea de-a doua firmă a lui Bonica avea contracte pentru execuţia infrastructurii de apă şi apă uzată. Concret, contractele fictive între cele două societăţi au fost încheiate pentru închirierea de echipamente (buldoexcavatoare, excavatoare, cilindru compactor, autogreder şi autobasculante), deşi una dintre firme nu a deţinut niciodată asemenea utilaje, dar pentru care administraţiile locale au decontat chirii în valoare de peste 1,9 milioane lei.

La fel ar fi procedat şi administratorul Dan Fechete în cazul lucrărilor de amenajare a Grădinii Zoologice din Oradea şi la extinderea Cimitirului Municipal din Oradea, incluzând în devize facturi în valoare de 744.000 lei şi 618.388 euro, provenind de la aceeaşi firmă de la care veneau facturile pentru societatea lui Bonica, pentru prestări de servicii care, în realitate, nu au fost executate.

În total, potrivit calculelor făcute de anchetatori, cei doi oameni de afaceri au provocat un prejudiciu de 6,1 milioane de lei şi 600.000 de euro bugetului de stat şi celor ale administraţiilor locale pe care le-au înşelat.

Marţi dimineaţă, peste 30 de poliţişti bihoreni au făcut percheziţii în municipiul Oradea şi în localităţile Haieu şi Sântandrei, la sediile a şase firme şi la locuinţele a şapte persoane suspectate de evaziune fiscală în acest dosar.