Prevenirea
Prevenirea nu este doar opera unui specialist, ci ea solicită efortul tuturor. Dincolo de recomandări foarte limitate, ea implică apelul la o schimbare de mentalităţi. O societate unde se reînnoadă comunicarea, unde constrângerile rămân suple, unde omul este luat constant în consideraţie, va refuza violenţa. Prevenirea criminalităţii – reprezintă ansamblul măsurilor menite să reducă ori să contribuie la reducerea criminalităţii, a prejudiciilor cauzate de aceasta şi a sentimentului de insecuritate al cetăţenilor, prin împiedicarea directă a activităţilor infracţionale şi/sau prin politici şi intervenţii destinate reducerii potenţialului criminogen şi cauzelor criminalităţii.
Prevenirea primară se referă la încercarea de a stimula abstinenţa totală sau cel puţin creşterea vârstei la care tânărul vine în contact cu drogul. Prevenirea primară se poate realiza în şcoală, prin implicarea şi pregătirea cadrelor didactice.
Prevenirea secundară adresează acelora care au deja experienţa unui consum şi încercăm să împiedicăm apariţia dependenţei.
Prevenirea terţiară se adresează celor care au o experienţă îndelungată cu drogurile, au avut mai multe recăderi şi sunt expuşi riscului complicaţiilor (virusul HIV, hepatita B, infecţii generalizate, ş.a.).
Prevenirea secundară şi cea terţiară necesită consiliere / psihoterapie specializată.
Prevenire socială – este un tip particular de prevenire care constă în acţiuni de educaţie care au rolul de a opri evoluţia individului spre inadaptare şi antisocialitate, apelând la instituţii şi specialişti. Are două forme: prevenirea prin dezvoltare mintală (socializare), orientată spre individ şi familie (creşterea competenţelor educative ale acesteia) şi prevenirea comunitară, realizată prin acţiuni la nivelul unităţilor şcolare sau a localităţii (informare, educare/pregătirea antiinfracţională şi antivictimală).
Delincvenţă juvenilă – ansamblul abaterilor şi încălcărilor de norme sociale, sancţionate juridic, săvârşite de minori.
Violenţă în familie – reprezintă orice acţiune fizică sau verbală săvârşită cu intenţie de către un membru de familie împotriva altui membru al aceleiaşi familii, care provoacă o suferinţă fizică, psihică, sexuală sau un prejudiciu material. Constituie, de asemenea, violenţa în familie, împiedicarea femeii de a-şi exercita drepturile şi libertăţile fundamentale. Membrul de familie este definit în Legea 217/2003.
Infracţionalitate stradală – totalitatea infracţiunilor având ca mediu de desfăşurare strada, inclusiv furturile din locuinţe.
Siguranţă publică – reprezintă sentimentul de linişte şi încredere pe care îl conferă cetăţenilor instituţiile statului, prin aplicarea măsurilor de menţinere a ordinii şi liniştii publice. Se realizează prin parteneriatul cu societatea civilă.
Sistem integrat – sistem de lucru în care activităţile diferitelor instituţii şi organizaţii se desfăşoară în interdependenţă (viziune şi acţiune unitară).
Echipă multidisciplinară – echipă formată din membri ai diferitelor instituţii şi organizaţii care acţionează în acelaşi sens, având un scop comun.
Vulnerabilitatea – este existenţa unei slăbiciuni care permite unei ameninţări existente ori potenţiale să producă o pagubă.
Risc victimal – existenţa unei probabilităţi ca o existenţă ameninţătoare să fie capabilă de a produce o pagubă unei persoane.
Incident violent – întâmplare neaşteptată care apare în desfăşurarea unei acţiuni, cu caracter contravenţional sau penal.