Prins la 3 ani de la comiterea crimei

    Un tânăr de 22 de ani, din comuna doljeană Cerăt, acuzat de dublă crimă şi tâlhărie, a fost prins la trei ani de la comiterea faptei. Tânărul a fost extrădat din Franţa. Pentru 10.000 de lei acesta a ucis cu sânge rece doi bătrâni. Crima a avut loc în comuna Cerăt, în octombrie 2011.

    Colectivul de poliţişti de investigaţii criminale şi specialişti criminalişti, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj şi cu exploatarea informaţiilor deţinute de poliţişti din cadrul Postului de Poliţie Cerăt au fost desfăşurate activităţi specifice de investigare, cercetare şi biocriminalistice (cu sprijinul Institutului Naţional de Criminalistică) în urma cărora a fost identificat S.CIPRIAN, 22 de ani, din comuna Cerăt, judeţul Dolj. Din cercetări s-a stabilit faptul că acesta, în noaptea de 15/16.10.2011, a pătruns în locuinţa lui C.ŞTEFAN, 82 de ani şi C.IOANA, 81 de ani, din Cerăt cu intenţia de a sustrage bunuri şi sume de bani, însă a fost surprins de victime, iar pentru a-şi asigura scăparea le-a aplicat mai multe lovituri cu un ciomag şi ulterior cu un cuţit, astfel sustrăgându-le şi suma de 10 000 lei. În baza probatoriului administrat, în data de 14.05.2014, procurorul de caz a pus în mişcare acţiunea penală şi a propus instanţei de judecată competente emiterea mandatului de arestare preventivă în lipsă pe numele lui S.CIPRIAN, pentru săvârşirea infracţiunilor de omor calificat şi tâlhărie calificată. La data de 22 mai a.c. a fost pus în urmărire la nivel naţional şi s-au făcut demersuri pentru solicitarea urmăririi internaţionale întrucât poliţiştii deţineau date şi informaţii că ar fi părăsit teritoriul României. La începutul lunii iulie a.c., mai exact pe 2 iulie, suspectul a fost extrădat din Franţa şi preluat de poliţiştii doljeni, iar magistraţii Tribunalului Dolj au confirmat mandatul de arestare preventivă, fiind astfel încarcerat în arestul inspectoratului.
Amelia Căprărin, purtător de cuvânt al IPJ Dolj

    Luni, poliţiştii doljeni împreună cu procurorul de caz şi suspectul s-au deplasat la locul faptei unde a fost făcută reconstituirea. Tânărul şi-a recunoscut fapta.
Activităţile specifice desfăşurate au beneficiat de sprijinul Serviciului Român de Informaţii – Direcţia Judeţeană Dolj.